Nu cum am fi vrut sa inceapa

In ziua de 28 decembrie 2008, timpul s-a oprit pentru Raluca si Razvan Zainescu. Se aflau la Cluj, la socrii lui Razvan, si se pregateau de Sarbatori. Planuisera sa mearga cu nasii la un restaurant si sa se simta bine intre prieteni. Nenorocirea i-a lovit din senin. In timp ce dormea la pranz, Razvan a fost cuprins de convulsii. In 15 minute a ajuns un echipaj SMURD, iar in clipa in care doctorii au intrat in casa, lui Razvan i s-a oprit respiratia. A fost nevoie de 40 de minute de resuscitare si de sase injectii cu adrenalina in inima pentru a-l readuce la viata, timp in care creierul s-a aflat in hipoxie (slaba oxigenare). Razvan a intrat in coma profunda – coma 3 pe scala Glasgow (scala Glasgow noteaza de la 3 la 15, in care sub 3 nu exista decat moarte clinica iar 15 inseamna starea unui om normal).

La aproape un an de la acea zi nefericita, cauza crizei ramane inca o necunoscuta.

Razvan a fost transportat la Spitalul de Urgenta – terapie intensiva din Cluj. In urma analizelor RMN, Razvan a fost diagnosticat cu Encefalopatie Hipoxo-ischemica, avand leziuni pe creier (ca urmare a hipoxiei) la nucleii bazalici si in cortexul parietal. Sansele pe care le-au dat toti doctorii au fost minime in ceea ce priveste viata si recuperarea lui si au spus ca pana nu iese din starea de coma nu se poate face o estimare realista a afectelor hipoxiei asupra creierului si asupra recuperarii ulterioare.

In data de 16.01.09 Razvan a fost transportat in stare de coma cu elicopter SMURD la Bucuresti, la Spitalul Municipal, sectia de terapie intensiva. Aici s-au primit aceleasi pesimiste sanse.

In data de 19.01.09 Razvan s-a trezit din coma, in sensul ca a deschis ochii si in urma testelor ce i s-au facut e fost reevaluat pe scala 8 Glasgow. Incepand cu weekend-ul 31.01 si pana in 2.02 cand s-a confirmat totul si de catre doctori, Razvan a inceput sa dea alte semne: a miscat capul, a miscat putin o mana si un picior. Aceasta zi a fost ziua in care pentru prima data doctorii (care au facut consiliu pe 2.02) au fost optimisti si au spus ca exista sanse pentru viata lui Razvan.

Tot in data de 2.02 cazul lui a fost acceptat de clinica LMU (Klinikum der Universitat Munchen) unde Razvan va sta in terapie intensiva neurologica si apoi la recuperare. La Clinica Schoen, din Munchen. A fost o sansa extraordinara data lui Razvan date fiind conditiile si posibilitatile de acolo si pe care nu le avem, din pacate, in tara noastra. Aceasta sansa a fost posibila datorita sprijinului financiar acordat de catre Deloitte, firma unde lucreaza Razvan, care a implicat in acest ajutor si alte filiale din Europa de Est si Sediul Central, dar si ajutorului familiei, prietenilor, colegilor de munca si cunoscutilor.

Intr-o perioada de 4 luni, Razvan a evoluat de la starea neurovegetativa la o stare de receptivitate minima.

In Munchen, cazul lui Razvan a trezit simpatie printre doctori si asistentii medicali. Dar mai ales vointa lui Razvan de a lupta mai departe, i-au facut sa respecte pe „romanul“ si familia lui.

Razvan a stat in Munchen pana pe 26 mai si in aceasta perioada nu a fost nici macar o zi singur, Raluca si mama lui, Gabriela, au facut cu schimbul, insotindu-l pe Razvan la terapii, ajutand la ingrijirea lui. Au invatat amandoua din sistemul de ingrijire a bolnavilor din Germania si dupa ce terapeutii terminau timpul acordat lui Razvan, ele continuau exercitiile.

Din pacate, costurile mari de la clinica din Germania au determinat familia sa caute un loc mai accesibil.

Cum a continuat..

Razvan a fost mutat din Munchen cu o salvare, in Polonia pe 26 mai 2009, la clinica din Bydgoszcz, unde este un complex universitar medical, care are si clinici de diferite specialitati si unde unii doctori sunt si cadre didactice, avand si studenti in practica. Pe 28 mai, Razvan a inceput deja tratamentul, iar doctorita lui,Margozata Cikovska ne-a prezentat un studiu: stimularea electrica a nervului median central, aplicat cu rezultate bune de 11 ani in SUA si Japonia, terapie pe care Razvan a inceput-o din 1 iunie.

Din Jurnalul mamei lui Razvan:

O zi la Bydgoszcz inseamna: la ora 7.30 la clinica, unde faci, impreuna cu surorile sau studentele (care vor deveni asistente medicale), toaleta lui Razvan, schimbat, imbracat pt ziua de terapii. La ora 8.00 ii dai sa manance (mananca acum hrana naturala, gatita la bucatatie si pasata, pe care i-o administrezi cu seringa in tubul pe care il are in stomac), apoi tot asa ii introduci doctoriile si apa (apa plata). In total dimineata cam 500 ml. De la 9.00 incep terapiile, pana la 14.00. Razvan face terapii gen solex (lumina rosie), cryoterapie si magnetoterapia. Apoi la 11.30 este kinetoterapia, care dureaza si cate 90 de minute, si este cel mai important lucru pe care il face Razvan. Apoi, in fiecare zi, lucreaza in afara programului, inca o ora cu terapeutul (Waldek) si inca o jumatate de ora cu logopedul (Agata). Razvan face exercitii de intors de pe o parte pe alta, sta in cot, sta intr-un cadru special in picioare. In acest fel, a inceput deja sa miste din mainile, care pana acum erau rigide si in pozitia fetus-ului. Apoi mai exista logopedia (dupa prima sedinta, sambata si duminica, cand eram cu Raluca la Razvan, acesta a vocalizat si duminica scotea sunete de rasuna camera). Mai face terapie cu o doamna psiholog, si permanent acea terapie de stimulare a nervului median central. Intre 13-13.30 este masa de pranz, si medicamantele... iar intre mese (intre toate mesele, pe parcusul intregii zile), in scurtele pauze dintre terapii, ii mai dai sa bea apa amestecata cu sucuri naturale, (cca 1000 ml pe zi), ii dai iaurt, budinca. Cam pe la 16.00 se termina si ultima terapie, daca este extraprogram si apoi masa de seara, medicamantele, plimbarea afara, si somnul.

Razvan este obosit intre terapii si adorme, dar in general, cam pana la 15.00, nu are decat reprize de 20-30 minute de somn. Apoi este fie scos la plimbare in scaun, fie i se face masaj sau faci exercitii de vorbire cu el. Bydgoszcz este o scoala adevarata pentru familiile celor care se afla in situatia de a nu se putea ingriji singuri!!

Reintoarcere acasa si oameni deosebiti

Doamna Lucia Popescu este o fosta asistenta de terapie intensiva, care a iesit la pensie de 2 ani (are 60 de ani,este in putere si tare devotata meseriei), si care locuind singura in Campulung (are baietii in Bucuresti), a ajuns la concluzia ca trebuie sa faca ceva, ca acasa singura, nu are rost. Asa l-a ingrijit pe un “domn profesor”, timp de 1 an (a murit la 95 de ani, cu o saptamana inainte sa venim cu Razvan in tara). Doamna Lucica a vazut in Razvan pe baietii ei (au cam aceeasi varsta) si a acceptat, fara sa stea pe ganduri sa il ingrijesca. Locuieste din 27 iulie la Razvan si Raluca, si suntem tare multumiti de ceea ce face pentru Razvan si pentru noi. Orele de tratament sunt respectate, mesele, indicatiile date de medicii care vin acasa sunt stricte pt dansa, colaboreaza cu terapeutii si este tare grijulie. Cateodata o gasesc plangand ca nu il poate ajuta mai mult pe Razvan…

Starea lui Razvan

Pe 23 iulie 2009 ne-am intors cu Razvan s-a intors in tara si a inceput terapiile. Razvan, din fericire, si-a mentinut tonusul muscular (nu prea se intampla in cazuri ca ale lui) dar Germania si Polonia si-au facut treaba cum se cuvine. De fapt, in Polonia colegul de camera al lui razvan un tanar de 26 de ani, desi era in coma de 6 luni dupa o operatie pe creier, facea kinetoterapie si era verticalizat in fiecare zi “ca fizic sa fie in forma cand se va trezi”. Aici exista o mentalitate diferita fata de cea de la noi cu privire la asceste stari neurovegetative. Razvan acum raspunde activ (este mare lucru sa se comunice permanent cu el in timpul terapiei) si indeplinste intocmai ceea ce i se cere. Este drept ca nu are putere sa duca miscarile pana la sfarsit, dar muschii care trebuie sa faca miscarea se incordeaza, deplaseaza cativa cm singur picioarele in directia care i se cere, ridica 3-4 cm piciorul, mai nou si bazinul, intoarce capul si, mai ales, are multa vointa si mereu raspunde, clipind, ca DA, mai vrea sa continue!

Ca sa intelegeti mai bine starea lui Razvan: este constient, intelege si comunicam cu el prin clipit. Isi misca putin picioarele (cativa cm) si are miscari corect coordonate, voluntare la picioare mai ales, miscari voluntare la nivelul bratelor, si miscari normale ale capului. Nu vorbeste, dar scoate sunete din cand in cand, fie cand este multumit, fie cand il supara ceva. Recunoaste pe cei care vin la el si zambeste cand se bucura si cand se spun glume. Uneori, plange linistit…

Cu ajutorul unei intregi echipe de medici: un internist, doi neurologi, un medic homeopat, un medic pentru acupunctura, teraputi pentru kinetoterapie, masaj, reiki, logoped, starea lui Razvan devine tot mai buna. Sunt oameni minunati, devotati, in care avem incredere deplina pentru ca sunt buni profesionisti si inimosi, dar terapiile si medicamentele costa!!! Cerftificatul de Handicap grav obtinut acum o luna, nu acopera decat medicamente lunare gratuite in limita de 600 ron, insuficienti, fata de cheltuielile cu medicamente, fara a le mai enumera pe celelalte.

De cand a venit acasa, partea administrativa si cea financiara au fost coplesitoare! Incepand din prima zi ca nu exista rampa de intrare la bloc si liftul este neincapator, asa incat, de cand a venit, Razvan nu a iesit din casa pana pe 16 august, cand a fost nevoie de o internare la Institutul de boli infectioase Matei Bals, datorita unei infectii: o endotelita streptococica de cateter recanalizat partial.

In tara lupta continua!

In sfarsit pe 11 septembrie Razvan a iesit din spital, iar sambata, 12 septembrie, am plecat impreuna la Constanta, la Centrul de medicina hiperbara. Am mers cu o salvare a Centrului si chiar de sambata seara, Razvan a inceput terapia cu oxigen. Vor fi necesare 4-5 serii de cate 20 de sedinte cu ogigen hiperbaric. Sedintele dureaza intre 3-4 ore si primeste oxigen pur la presiune inalta, care il ajuta pe Razvan sa scape de infectiile care au aparut (oxigenul este cel mai mare dusman al acestora), si mai ales sa primesca oxigen si cele mai mici firicele de terminatii nervoase, private de oxigen sau inactive din acesta cauza. Nu stiam ca exista in Romania un astfel de Centru, inaugurat in aprilie 2009 la Constanta, si care este condus de doctorul Ion Bogdan. Aici sunt aduse cazurile grave: starea de coma post accident, intoxicare cu CO2 dar si copii cu elemente autiste, bolnavi de diabet cu rani deschise, cei cu arsuri grave, sportivi, AVC, si multe altele. In occident, in SUA, fiecare spital sau clinica ce se respecta, are un astfel de centru hiperbar, dar la noi, putini stiu ca exista un astfel de centru si in Romania. Ma bucura ca Razvan are aceasta oportunitate si, cautarile Ralucai pe internet, in aflarea unor tratamente care sa-i fie utile, iata ca nu au fost zadarnice. Razvan a terminat acum a 4 a sedinta, si putem spune ca este mai relaxat, mai putin spastic si mereu prezent la ceea ce este in jurul lui si l-am auzit spunand "mama" si "Ralu"... si a inghitit, cu lingurita, 1/2 de cana de apa!! Asta dupa aproape 9 luni!!!

16.09.2009 Din pacate, dupa seara cu primele semne reale ca suntem pe un drum bun,a 4-a sedinta, Razvan a facut de dimineata, temperatura mare – 41 de grade – si am chemat de urgenta salvarea. L-au dus la Spitalul de Urgenta din Constanta, apoi la cel de Boli infectioase, si inapoi la Urgenta, unde au fost gazduiti, pentru cateva ore, la terapie Intensiva. Toata lumea, de la medici la infirmiere, manager de spital au fost deschisi si au inteles ca este vorba de un caz complex si dificil. Din pacate analizele lui Razvan aratau o deteriorare rapida a starii sale, un soc septic. Multumim celor care au inteles situatia si au ajutat sa ajunga Razvan in noaptea de 16 spre 17 septembrie, cu o ambulanta in Bucuresti la sectia de terapie intensiva a Institutului de boli infectioase “Matei Bals”. Analizele sunt ceva mai bune si are un diagnostic de bronhopneumonie fiind infectat cu klebsiela pulmonariae, o bacterie agresiva care, de regula, se ia din spital!!

RAZVAN ACUM

In sfarsit Razvan a venit acasa. Analizele sunt bune, starea lui la fel, si a inceput terapiile. Din fericire, nu a pierdut din achizitiile facute, misca singur picioarele, ridica capul si chiar s-a intors singur pe o parte. Avem sperante ca va fi din ce in ce mai bine si stim ce are de facut, ce trebuie sa facem noi, cum sa il ajutam, catre ce noi terapii sa ne indreptam ca Razvan sa poata duce intr-o zi o viata normala.

Acum, mai mult ca oricand, imi amintesc vorbele profesorului Hagner de la Clinica din Bydgoszcz: „Sa nu ascultati pe nimeni care va spune ca Razvan nu are sanse sa fie ceea ce a fost!! Este tanar, puternic, iubeste viata si este iubit!! Va trebuie insa multa rabdare, incredere si speranta in oameni si Dumnezeu”!! Este o lupta continua, cu boala, pentru viata!! Dumnezeu i-a mai dat lui Razvan inca O SANSA!!

Razvan a fost tot timpul alaturi familiei, prietenilor, celor dragi lui.

Razvan este inainte de toate un sot, un copil, un frate, un nepot, un prieten demn si devotat, un om plin de viata, puternic, curajos,un om care mai are atatea de spus si de oferit, un luptator care nu s-a dat batut chiar si cand « statistic » nu mai existau sanse.

Acum este randul nostru sa ii fim alaturi, sa-l sprijinim si sa-l sustinem in acesta grea incercarcare.

Razvan lupta pentru viata lui, pentru o viata normal!!

Dar asta nu este posibil fara ajutorul tau!!